În perioada 6 – 7 noiembrie 2017, a avut loc în Zagreb, Croația, TTO Meeting from Central and South East European Countries (Întâlnirea Centrelor de Transfer Tehnologic din Europa Centrală și de Sud-Est )- “Working Together” on Use of the Internet: Benefit or Challenge for Academic Institutions, organizată de World Intellectual Property Organization (WIPO), în cooperare cu Ministerul Științei și Educației din Croația și al Biroului de Stat pentru Proprietate Intelectuală al Republicii Croația.
Evenimentul a reunit 30 de reprezentanți ai universităților tehnice europene, printre aceștia numărându-se și prof. dr. ing. Laurențiu Dan Milici de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Dezbaterile au fost axate pe tema Open Science, un concept nou ce a demarat în mediul universitar, ca o mișcare ce permite accesul complet și liber la cercetările științifice, datele experimentale, software-ul dezvoltat, precum și diseminarea acestora către toate nivelurile societăți, amatori și profesioniști. În discuții s-a pus accent pe competențele cercetatorilor în raport cu conceptul Open Science, pentru ca aceștia să poată gestiona informația, să desfășoare activități de cercetare și să se implice în viața comunităților.
Dintre temele de interes enumerăm: Proiectul WIPO privind setul de instrumente pentru politica proprietății intelectuale – Open Science ca strategie instituțională (Olga Spasic – Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, Geneva), Managementul open-science, open-source și open-data în universități (Juho Lindman – Departamentul de Tehnologie Aplicată, Universitatea din Gothenburg, Suedia), Valorizarea rezultatelor cercetării în științele sociale și umaniste (Marta Catarino – Universitatea din Minho, Guimaraes, Portugalia) și Colaborarea open-innovation industrie – universitate (Jeff Skinner – director executiv al Institutului de Inovare și Antreprenoriat, London Business School, UK).