VIDEO! Familia suceveanului Marius Bodnariu, stabilită în România după coşmarul norvegian, a fost prezentă în Parlament cu toţi cei şase copii

17 noiembrie 2017

Marius şi Ruth Bodnariu, familia mixtă româno-norvegiană stabilită în România după recuperarea copiilor preluaţi de Barnevernet, a participat în perioada 7-8 noiembrie la Mic dejun cu rugăciune, un eveniment organizat la Palatul Parlamentului de  Grupul Ecumenic din Parlament.

Ajunsă la ediţia a 12- a, întâlnirea anuală Mic dejun cu rugăciune a fost organizată în acest an, la Palatul Parlamentului, în perioada 7-8 noiembrie. Tema evenimentului a fost „Integritate în sfera publică”, iar potrivit unor înregistrări video de la eveniment, publicate de Prodocens Media, la întâlnire a participat şi familia Bodnariu, împreună cu cei şase copii, ultimul născut în România, scrie Adevarul.

După recuperarea copiilor preluaţi de Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, Marius, originar din Suceava, şi Ruth Bodnariu s-au stabilit în România împreună cu cei cinci copii. Aici li s-a născut şi al şaselea copil, iar la Mic dejun cu rugăciune cei doi părinţi şi copiii lor au fost invitaţi speciali. În cadrul evenimentului, Marius, Ruth şi copiii mai mari au interpretat cântecul creştin „Vreau să spună cel ce-i slab”.

De asemenea, cei doi soţi li s-au adresat celor prezenţi, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru că „am primit copiii înapoi şi suntem o familie întreagă”. La rândul său,  Marius Bodnariu a citit câteva versete biblice, având şi un scurt mesaj pe marginea mesajului biblic. Alături de soţii Bodnariu au stat şi Ben Oni Ardelean (PNL) şi Titus Corlăţean (PSD), doi dintre parlamentarii români cei mai implicaţi în soluţionarea cazului Bodnariu.

Citeste mai mult: adev.ro/ozijk5

Alte stiri

Răspunde-i lui VIDEO! Familia suceveanului Marius Bodnariu, stabilită în România după coşmarul norvegian, a fost prezentă în Parlament cu toţi cei şase copii | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “VIDEO! Familia suceveanului Marius Bodnariu, stabilită în România după coşmarul norvegian, a fost prezentă în Parlament cu toţi cei şase copii”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia