Un număr de 20 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor cu implicarea pietonilor.
Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia disciplinării pietonilor şi a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin loc corespunzător.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.625 lei.
De asemenea, au fost reţinute 5 permise de conducere şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pentru pietoni.
Polițiștii reamintesc cetăţenilor că se impune respectarea unor reguli elementare de autoprotecţie, menite sa prevină evenimente rutiere nefericite, având în vedere faptul că traversarea neregulamentară şi neacordarea priorităţii de trecere pentru pietoni sunt printre principalele cauze ale accidentelor rutiere cu consecinţe deosebit de grave.
Minorii,trebuie să traverseze străzile sau drumurile pe marcajul pietonal prin dreptul indicatoarelor TRECERE PENTRU PIETONI iar acolo unde sunt instalate semafoare , numai la culoarea verde a acestora. Înainte de a traversa prin aceste locuri, este necesara asigurarea atentă din ambele sensuri.
Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare sau pe potecile laterale amenajate, sau acolo unde acestea nu exista să se deplaseze numai pe partea stânga a drumurilor publice , cât mai aproape de margine.
Traversarea drumurilor publice se face numai prin locuri special amenajate si semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi pe culoarea verde a semaforului, după o temeinica asigurare. In cazul bicicliştilor, nesemnalizarea si neasigurarea înainte de efectuarea schimbării direcţiei de mers, in special spre stânga si la plecarea de pe loc, sunt abateri care constituie cauze principale ale evenimentelor rutiere care apar din culpa lor.
Pe lângă respectarea cu stricteţe a normelor rutiere, în relaţiile care intervin in traficul rutier este necesar sa existe si politeţe – mod de comportare care se caracterizează prin buna cuviinţă, respect, amabilitate, in relaţiile cu ceilalţi participanţi la trafic. Aşadar pe lângă atenţie, îndemânare , corectitudine, traficul rutier presupune şi o atitudine binevoitoare si respect faţă de partenerul de drum.