Marti 16 Iulie 2019, Actualizat acum 196 zile 12:00 am


 

Au dat zeci de spargeri, dar au scăpat ieftin. Cum au fost pedepsiți trei hoți

Trei indivizi care au furat din zeci de locuințe au fost condamnați, joi, de magistrații Judecătoriei Rădăuți. Este vorba despre George Romică Ungurean, Ovidiu Adrian Cîrstean și Gheorghe Ion Ciutău.

Primul a primit o pedeapsă de trei ani și două luni de închisoare și o amendă de 600 de lei, al doilea a fost condamnat la doi ani și șapte luni de închisoare cu suspendare, iar al treilea la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare.

Cei trei erau suspecţi a fi autorii a 40 de furturi în zona Vicov – Gălăneşti – Voitinel, cu un prejudiciu total de peste 200.000 de lei.

Numai de la unul dintre indivizi, Gheorghe Ion Ciotău, în urma unei percheziții care a avut loc pe 28 octombrie 2013 la locuinţa lui din Frătăuţii Noi, poliţiştii au recuperat bunurile furate din incinta unei case aflate în construcţie, prejudiciul fiind de 2.000 de euro. Din locuinţa lui Ciotău, poliţiştii au mai ridicat scule pentru construcţii, bormaşini, flexuri, aparate laser pentru nivel, motopompe, drujbe, piese pentru instalaţii sanitare, bunuri despre care există suspiciunea că au fost furate.

De asemenea, agenţii au mai găsit 1.063 de pachete cu ţigări de contrabandă, de provenienţă extracomunitară, în valoare de 12.756 de lei. Au mai fost găsite un pistol percutor şi 120 de capse pirotehnice percutoare, dar și mai multe bunuri despre care existaă suspiciunea că ar proveni din furturi comise în muzee şi lăcaşuri de cult din zona Torino -Italia. Oamenii legii au găsit o statuetă şi un crucifix din metal, un lanţ din metal de culoare aurie, monede din metal de culoare argintie şi aurie.

Decizia magistraților rădăuțeni nu este definitivă.


Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. Alina says:

    Pai numai la unu s-au gasit lucruri? Numai de la Adrian s-au incarcat 4-5 buzuri de bunuri furate si de la vecinul sau Romica la fel. Baietii astia au furat ca-n codru. La una din din locuinte au taiat canapele in valoare de 8000 ron si dupa ce si-au facut nevoile in casa au scris cu excremente pe pereti “la multi ani”. La alta locuinta au amenintat o batrana si au incarcat un atelier cu scule ziua in amiaza mare.
    Nu mai vreau sa reamintesc ca vecinii lor sunt terorizati si amenintati in fiecare zi. Mai nou acum s-au mutat la furat padurea si nimeni nu ii opreste. Sunt turnatori la politie si de asta au si primit pedepse asa mici. Baietii astia ar trebui sa stea macar 10 ani in puscarie sa aiba timp sa gandeasca la ce au facut. Dar din pacate probabil ca vor scapa. Victimele lor sunt la munca in strainatate si nu au avut cum sa se prezinte la procese… De ce nu investigati acest caz? Va asigur ca veti avea de scris multe articole. Luati interviuri victimelor, vecinilor si chiar neamurilor lor.

    Răspunde

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Au dat zeci de spargeri, dar au scăpat ieftin. Cum au fost pedepsiți trei hoți | Moldova24

Lăsați un comentariu

*