Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Băutura i-a luat mințile! Individ cercetat după ce a incendiat o mașină și i-a spart geamurile cu un topor

retinuti arestat- suceavaUn individ este cercetat după ce, din răzbunare, a incendiat o mașină și i-a spart geamurile. Potrivit unui comunicat al prim – procurorului Bucşa Andrei Sebastian, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, la data de 06 noiemrbie 2017, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Mihalea Alexandru-Marcel pentru săvârşirea infracțiunilor de distrugere.

Potrivit anchetatorilor, la data de 02 noiembrie 2017, orele 21.45, Mihalea Alexandru-Marcel, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a provocat distrugeri autoturismului marca Opel Astra, proprietatea lui A.M., soţul surorii sale, distrugând cu un topor toate geamurile, prin fapta sa cauzând un prejudiciu de 2.000 lei.

De asemenea, la data de 06 noiembrie 2017, ora 01.40, tot pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii cu sora sa A.A., căreia i-a reproșat că a sesizat organele de poliție în data de 02.11.2017, individul a stropit cu benzină interiorul autoturismul marca Opel Astra proprietatea persoanei vătămate A.M., parcat în livada locuinței socrilor din comuna Stulpicani, sat Slătioara, județul Suceava, incendiindu-l. Autoturismul în cauză a fost distrus în proporție de 90%, prin fapta sa inculpatul a cauzat un prejudiciu de 4.500 lei.

La data de 06 noiembrie 2017,  acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 7 noiembrie Judecătoria Gura Humorului a respins propunerea de arestare preventivă, luând față de acesta măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Băutura i-a luat mințile! Individ cercetat după ce a incendiat o mașină și i-a spart geamurile cu un topor | Moldova24

Lăsați un comentariu

*