Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Șoferul care a produs accidentul mortal de la Frasin, arestat preventiv

Șoferul de 25 de ani, din Frasin, care a produs accidentul mortal de pe raza aceleiași localități, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit polițiștilor, Marian Ciprian Flocea este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ucidere din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” şi „vătămare corporală din culpă”.

El a fost reținut pentru 24 de ore, după care, a fost prezentat Judecătoriei Gura Humorului, care a emis pe numele acestuia, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„În baza mandatului, cel în cauză a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava”, arată un comunicat al IPJ Suceava.

Un accident cumplit a avut loc, duminică seară, pe un drum județean din Frasin. Un localnic de 25 de ani,Marian Ciprian Flocea, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum și a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers a autoturismului Audi, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unei grădini, după care, a intrat în impact frontal cu un trunchi de copac.

În urma accidentului, a rezultat decesul unui bărbat de 27 de ani, din orașul Frasin, Constantin N., pasager în autoturism și rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă, nu a rămas internat.

FOTO! Accident mortal! Un șofer beat a distrus un gard, apoi s-a oprit într-un trunchi de copac


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*