Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Președintele CJ Suceava, la o dezbatere despre dezvoltarea urbană și performanța orașelor românești, la București

Președintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur participă, pe 7 noiembrie, la București, la dezbaterea Poli regionali – sursă a dinamismului economic, organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno – Germană (AHK Romania).

Elemente centrale ale dezbaterii sunt dezvoltarea urbană și performanța orașelor românești. Intervenția președintelui CJ Gheorghe Flutur se va baza pe experiența practică în domeniu, cu referite la județul Suceava și Regiunea de Nord-Est.

Flutur susține că în ciuda faptului că sunt orașe românești care au cunoscut o creștere rapidă, este nevoie să facem mai mult în ceea ce privește orașele secundare. Asta pentru că, în fiecare țară din UE, performanța economiei naționale urmează foarte îndeaproape performanța orașelor secundare, indiferent de performanța orașelor capitală.

„O economie națională puternică are nevoie de orașe secundare puternice, care să devină motoare de bază ale economiei. Este nevoie de politici publice integrate, de la infrastructură metropolitană, la investiții în calitatea vieții, la un program de investiții național. Vom discuta, împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale, despre Poli regionali ca sursă a dinamismului economic românesc, despre dezvoltarea urbană și performanța orașelor românești. Voi pune în discuție necesitatea promovării unor proiecte privind dezvoltarea echilibrată a regiunilor, să vedem ce pot face orașele, inclusiv cele mici pentru a se dezvolta, pentru a contribui la dezvoltarea zonelor rurale învecinate, pentru a contribui la creșterea calității vieții, pentru a fi mai atractive pentru investitori”, a precizat Flutur.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Președintele CJ Suceava, la o dezbatere despre dezvoltarea urbană și performanța orașelor românești, la București | Moldova24

Lăsați un comentariu

*