Doi indivizi reținuți după ce au snopit în bătaie doi bărbați

6 noiembrie 2017

Doi indivizi puși pe scandal au fost reținuți de polițiști după ce au snopit în bătaie doi bărbați. Incidentul a avut loc sâmbătă noapte, când Poliția oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, doi bărbați de 28 și 37 de ani, ambii din comuna Straja, au fost victimele unor agresiuni.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că cei doi bărbați au fost loviți cu pumnii de Constantin Teodor H., de 27 de ani, din Straja, şi Ilie S., de 25 de ani, din Vicovu de Sus, în stare de ebrietate.

Întrucât cei doi agresori se manifestau agresiv și recalcitrant, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava prezenți la fața locului, i-au imobilizat și încătușat, fiind conduși la sediul poliției pentru cercetări, ocazie cu care, în baza probatoriului administrat, s-a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de 05.11.2017, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea stabilirii unor măsuri preventive.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.

Alte stiri

Răspunde-i lui Doi indivizi reținuți după ce au snopit în bătaie doi bărbați | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Doi indivizi reținuți după ce au snopit în bătaie doi bărbați”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia