Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Prefectura Suceava cere primăriilor să verifice starea tehnică a panourilor și bannerelor publicitare

Subprefectul județului Suceava, Silvia Boliacu, a solicitat primăriilor din județul Suceava, printr-o adresă transmisă, luni, 30 octombrie, să verifice ca “starea tehnică” a tuturor panourilor publicitare și a bannerelor de la nivelul unității administrativ-teritoriale, “să respecte riguros condițiile de autorizare”. Totodată, menționează adresa Prefecturii, “veți lua măsuri ferme pentru desființarea urgentă a tuturor elementelor similare, neautorizate”.

Solicitarea vine în contextul fenomenelor meteorologice periculoase, vânt puternic, însoțit de precipitații, care au avut loc, în județul Suceava, la sfârșitul săptămânii trecute și care, de altfel, se petrec destul de frecvent în județ.

Subprefectul Silvia Boliacu reamintește primarilor și viceprimarilor din județ că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, au atribuții în autorizarea lucrărilor de amplasare pe domeniul public, a panourilor publicitare, a bannerelor, etc, care presupun ancorarea la sol sau de alte elemente ale infrastructurii edilitare. Conform legislației în vigoare, acestea trebuie să respecte anumite condiții: dimensiune, ancorare corespunzătoare, existența barbacanelor (găurilor) pentru vânt, și altele.

“Toate acțiunile de mai sus sunt menite a elimina riscurile potențial generatoare de situații de urgență și de a crește siguranța pietonilor și a participanților la traficul rutier”, a declarat subprefectul Boliacu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Prefectura Suceava cere primăriilor să verifice starea tehnică a panourilor și bannerelor publicitare | Moldova24

Lăsați un comentariu

*