Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Noi demersuri la Ministerul Transporturilor pentru introducerea trenului Suceava- Cernăuți

Consiliul Județean (CJ) Suceava a făcut noi demersuri la Ministerul Transporturilor pentru introducerea trenului Suceava – Cernăuți.

Potrivit șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, susține că până acum reprezentanții ministerului au transmis că ”Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători ”CFR Călători” SA susțin implementarea acestui proiect și în tot acest interval de timp au căutat soluții optime, din punct de vedere tehnic, pentru lansarea acestui serviciu de transport călători, în perioada imediat următoare”.

Flutur solicită o dată exactă de introducere a acestei rute întrucât este nevoie de degrevarea traficului prin zona Siret-Porubne care, în acest moment, este singurul punct de trecere a frontierei deschis cu Ucraina, de pe teritoriul județului Suceava.

Având în vedere toate aceste considerente și faptul că partenerii ucraineni solicită răspunsul nostru cu privire la data exactă când cetățenii din cele două regiuni vor avea la dispoziție posibilitatea de a circula pe ruta Suceava-Cernăuți și retur și pe calea ferată, vă adresăm rugămintea să dispuneți rezolvarea, de urgență, a problemelor care țin de partea română și care blochează acest proiect”, se arată în solicitarea CJ către minister.
Din luna iunie 2017, în contextul liberalizării regimului de vize în spațiul comunitar pentru cetățenii ucraineni, situația în acest punct de frontieră s-a înrăutățit și mai mult, arată șeful județului.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*