Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Un sucevean a cerut retragerea revistelor porno de pe tarabe, iar acum vrea interzicerea Halloween-ului. A făcut plângere împotriva firmelor multinaționale: vrăjitorie, închinare la Satana

Foto: Pinterest

Un cetăţean din judeţul Suceava a formulat o sesizare către Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor în care cere reprezentanţilor instituţiei să interzică sărbătoarea de Halloween şi să scoată de la raft toate produsele specifice acestei sărbători vândute în supermarketuri, scrie Adevarul.

Solicitarea formulată de Ionel B. a fost înregistrată oficial la structura judeţeană a Protecţiei Consumatorilor Suceava şi a fost şi repartizată unui angajat al instituţiei. Vasile Latiş, directorul adjunct al OPC Suceava, a precizat pentru „Adevărul” că solicitarea va fi analizată de juristul unităţii, care urmează să constate dacă cele reclamate sunt de competenţa instituţiei.

Reclamaţia depusă de Ionel B., obţinută de „Adevărul”, ar fi fost transmisă şi către alte instituţii judeţene sau naţionale de la care, potrivit legii, petentul trebuie să primească un răspuns în termen legal. Suceveanul îşi denumeşte memoriu ca fiind unul „împotriva promovării HALLOWEEN în Instituţiile de învăţământ, în supermarketuri etc, deorece este o asa zisă «sărbătoare» păgână, închinată satanei, vrăjitoriei, crimei şi morţilor, inventată de sălbaticii celţi şi druzi din Evul Mediu, străină de valorile creştine şi tradiţiile româneşti”.

În conţinutul petiţiei se solicită „îndepărtarea de urgenţă” a articolelor dedicate sărbătorii de Halloween din toate marile supermarketuri din Românie, dar şi de pe Google şi Facebook. „Fiecare din aceste multinaţionale mentionate mai sus au un stand al groazei, ne este frică să trecem cu copiii noştri pe lângă aceste standuri deoarece copiii noştri au nevoie de protecţie vizuala, psihică şi emoţională. Stop imperialiştilor străini cu gândire ateista-progresistă-sodomită!!!! (din Suceava, jud.Suceava şi întreg teritoriul României şi Bucuresti”, motivează petentul.

Acelaşi Ionel B. a mai formulat nenumărate sesizări către Protecţia Consumatorului, multe dintre ele asemănătoare cu cea depusă acum. „Prima dată a venit la noi să retragem revistele porno de pe tarabe. Ne-a mai cerut să interzicem toate reclamele din Suceava în care protagonistele apar mai sumar îmbrăcate. De 12 ani, am primit sesizări numai de genul acesta”, ne-a mai spus Latiş.

Citeste mai mult: adev.ro/oybngc


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un sucevean a cerut retragerea revistelor porno de pe tarabe, iar acum vrea interzicerea Halloween-ului. A făcut plângere împotriva firmelor multinaționale: vrăjitorie, închinare la Satana | Moldova24

Lăsați un comentariu

*