Fraudă uriașă cu bani europeni prin introducerea internetului în mai multe sate din Suceava

20 octombrie 2017

Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal cu privire la modul în care a fost implementat până la această oră proiectul RO-NET, în valoare de 85 de milioane de euro. Procurorii de la combaterea criminalității oganizate au solicitat Ministerului Comunicațiilor, pe 5 octombrie, o serie de informații și documente legate de rețeaua care ar trebui să faciliteze accesul la internet în satele și cătunele izolate din România, inclusiv din județul Suceava.

În programul RO-NET trebuiau incluse doar localităţi care nu aveau acces la tehnologie. Întreaga afacere de 85 de milioane de euro, în special din fonduri europene, a pornit în 2013.

Localitățile în care se implementează proiectul sunt din aproape toată țara, inclusiv din județul Suceava, respectiv Osoi, Hreațca, Valea Glodului, Giurgești, Măgura, Lupcina, Slătioara, Gemenea, Găinești, Gura Haitii, Pilugani, Dornișoara, Deleni, Drăgoiasa, Glodu, Benia, Mihăiești, Uncești, Petia, Breaza de Sus.

Potrivit contractului, Ministerul Comunicaţiilor a concesionat companiilor câştigătoare dreptul de utilizare a infrastructurii construite, pentru o perioada de 18 ani. În acest interval, cele două companii urmau să asigure, de asemenea operarea şi mentenanţă infrastucturii. Infrastuctura va rămâne în proprietate publică şi va fi disponibilă la nivel wholesale pentru orice operator interesat să furnizeze servicii de internet broadband pentru utilizatorii finali. RO-NET va acoperi 783 din cele 2.268 de localităţi identificate în urmă unui studiu de fezabilitate că ‘zone albe’, cu eşec de piaţă, în care operatorii nu aveau planuri să investească.

Proiectul va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urban şi rural, aducând internetul în bandă largă mai aproape de aproximativ 130.000 de gospodării cu circa 400.000 de locuitori, în jur de 8.500 de întreprinderi şi 2.800 de instituţii publice. Nouă reţea de distribuţie va avea aproximativ 4843 km.

 

Alte stiri

Răspunde-i lui ioanides Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Fraudă uriașă cu bani europeni prin introducerea internetului în mai multe sate din Suceava”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia