Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Soția preotului Petre Gavril, în continuare în stare gravă. Unul dintre copii este în comă

Soția preotului Petre Gavril este în continuare în stare gravă, dar stabilă, ne-au declarat reprezentanții Spitalului Județean Suceava. Copilașul de zece ani trăiește, dar din păcate leziunile cerebrale sunt incompatibile cu viața.

De asemenea, copilașul de trei ani a fost dus în ATI de la Chirurgie infantilă cu atac de panică, dar mai bine, spun medicii.

Un comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, cms. Ionuț Epureanu, arată că sâmbătă, la ora 17.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, din direcția Fălticeni către comuna Cornu Luncii, un bărbat de 42 de ani, din localitate, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din comuna Horodniceni, respectiv preotul Petru Gavril.

În urma impactului, a rezultat decesul celor doi conducători auto, a unui bărbat de 47 de ani, a unei femei de 46 ani, ambii din municipiul Suceava și a unei minore de 6 ani, din comuna Horodniceni, și rănirea gravă a unei femei de 35 de ani, a unei minore de 10 ani și a unui minor de 3 ani, toți din comuna Horodniceni, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani.

De asemenea, din accident, a rezultat și rănirea ușoară a unei minore de 8 ani, tot din comuna Horodniceni, pasageră în același autoturism.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,ucidere din culpă” și ”vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, precizează Epureanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*