Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

Topul firmelor private din județul Suceava

Vineri 13 octombrie 2017, Federația Patronală a Intreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Suceava organizează cea de a XXII-a ediție a Topului firmelor private din județul Suceava.

Evenimentul va avea loc la Complexul Zamca din Suceava și se va bucura de prezența a peste 300 de firme IMM din județul Suceava alături de reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, ai instituțiilor publice locale și centrale, conducerii CNIPMMR, instituțiilor bancare, alte organizații și organisme de la nivel local și național, parteneri și colaboratori ai Federației Patronale IMM din județul Suceava.

TOPUL IMM SUCEAVA 2017 va evidenția rezultatele economice deosebite obținute de IMM-urile sucevene în anul 2016, performanțele de excepție obținute de acestea și oamenii de afaceri care le conduc.

Sunt firmele care se constituie în repere și modele de succes. Ele reprezintă baza mediului de afaceri local și a societății sucevene, motorul dezvoltării și creșterii economice a județului Suceava.

Performanțele lor economice se regăsesc în primele 3 locuri ale Topului IMM care evidențiază, dincolo de cifre și statistici, eforturile depuse pentru a furniza servicii și produse performante, de a menține și/sau a crește numărul locurilor de muncă, de a derula afaceri în condiții dificile și într-o perioadă atât de dificilă din punct de vedere economic.

În cadrul TOPULUI IMM SUCEAVA 2017 vor fi acordate și premii speciale unor firme IMM sucevene, pentru rezultate economice și antreprenoriale de excepție înregistrate.

Păstrând tradiția organizării, an de an, a celui mai important eveniment adresat oamenilor de afaceri din sectorul privat sucevean, Federația Patronală IMM Suceava va sublinia, încă o dată, prezența organizaţiilor patronale IMM sucevene în viaţa economică și socială a judeţului Suceava, promovând și susținând activitatea și rezultatele economice ale IMM-urilor sucevene.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Topul firmelor private din județul Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*