VIDEO Un camion cu ţigări, care a plecat din Suceava, capturat la Bucureşti

6 octombrie 2017

camion cu tigari, suceavaPolițiștii din Ilfov au ridicat aproximativ 1.000.000 de ţigarete de contrabandă, care erau ascunse în pereții și podeaua unui autotren. Cei 3 bărbați care le transportau sunt cercetați pentru contrabandă.

La data de 6 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Otopeni au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unor persoane bănuite că transportă țigări de contrabandă.

Astfel, într-un autotren oprit în trafic, polițiștii au depistat aproximativ 1.000.000 de ţigarete de contrabandă, disimulate în pereții și podeaua falsă ale vehiculului.

Țigaretele erau transportate pe ruta Suceava- București și urmau a fi comercializate pe raza Capitalei.

Celor 3 bărbați care le transportau, polițiștii le-au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Alte stiri

Răspunde-i lui VIDEO Un camion cu ţigări, care a plecat din Suceava, capturat la Bucureşti | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “VIDEO Un camion cu ţigări, care a plecat din Suceava, capturat la Bucureşti”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia