Două persoane, care dormeau în timp ce casa le ardea, salvate de un jandarm aflat în concediu

5 octombrie 2017

Două persoane, care dormeau în timp ce casa le ardea, au fost salvate de un jandarm aflat în concediu. Totul s-a petrecut marți, 3 octombrie, când locuința unei familii din Rădășeni a fost cuprinsă de flăcări. Aflat în concediul de odihnă, un ofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a salvat viața celor două persoane aflate în locuință.

Sublocotenentul Liviu Smîntancă, aflat în trecere prin zona respectivă și îngrijorat din cauza norului gros de fum ce provenea de la anexele gospodăriei, a intervenit și le-a evacuat pe cele două persoane care dormeau în casă.

„Ofițerul a anunțat echipele de intervenție, iar până la sosirea acestora la fața locului, acesta a contribuit la salvarea unor animale din gospodărie și bunuri materiale, după care a ajutat la stingerea incendiului. Focul a fost stins cu operativitate de către lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, care au intervenit cu promptitudine, oprind extinderea incendiului și la alte imobile”, potrivit Jandarmeriei Suceava.

Agoniseala de-o viață a unei familii din Rădășeni, mistuită de un incendiu

Alte stiri

Răspunde-i lui Două persoane, care dormeau în timp ce casa le ardea, salvate de un jandarm aflat în concediu | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Două persoane, care dormeau în timp ce casa le ardea, salvate de un jandarm aflat în concediu”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia