Trei persoane au fost rănite și au fost duse la spital după ce au fost victimele unui accident rutier, miercuri după-amiază, pe raza comunei Ilișești.
Două mașini s-au ciocnit violent.
„Au intervenit Modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava (o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD B2) și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Trei persoane, conștiente, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului județean Suceava”, arată reprezentanții ISU Suceava.
Un șofer de 36 de ani, din Broscăuți, județul Botoșani, pe nume Liviu Nacu, conducea autoutilitara Renault pe DN17, pe raza localității Ilișești, dinspre Gura Humorului spre Suceava, iar la un moment dat s-a angajat în depășirea unui TIR, dar nu s-a asigurat, a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul BMW condus de Vasile Moroșanu, de 40 de ani, din comuna Fundu Moldovei.
Șoferul din BMW, dar și doi pasageri din Renault, ambii din Broscăuți, au fost răniți și transportați la spital.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
[…] FOTO! Impact violent între BMW și un Renault. Trei persoane au fost rănite (Update) […]
[…] citeste mai mult aici […]
[…] FOTO! Impact violent între BMW și un Renault. Trei persoane au fost rănite (Update) […]
[…] Un șofer de 36 de ani, din Broscăuți, județul Botoșani, pe nume Liviu Nacu, conducea autoutilitara Renault pe DN17, pe raza localității Ilișești, dinspre Gura Humorului spre Suceava, iar la un moment dat s-a angajat în depășirea unui TIR, dar nu s-a asigurat, a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul BMW condus de Vasile Moroșanu, de 40 de ani, din comuna Fundu Moldovei. […]