Un bărbat de 44 de ani putea fi considerat un adevărat pericol public după ce a urcat la volan fără permis de conducere și beat criță. Norocul a fost că polițiștii l-au oprit în trafic, marți după-amiază, pe un drum din comuna Râșca.
Bărbatul, din Râșca, mirosea puternic a alcool și de abia putea vorbi. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
![]()
„Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.







