Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

Bătrân lovit de o mașină. Traversa neregulamentar

Marți după-amiază,  în timp ce conducea autoturismul pe DC „Uliţa Bisericii”, din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, un localnic de 25 de ani a pătruns pe DN 2E, fără să se asigure corespunzător, moment în care, a acroșat și accidentat ușor un bărbat de 82 de ani din aceeași localitate, angajat neregulamentar în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, deşi la o distanţa de circa 15 metri se afla marcajul pietonal.

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovaţi de producerea evenimentului rutier sunt, atât conducătorul auto care nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers, cât şi pietonul, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bătrân lovit de o mașină. Traversa neregulamentar | Moldova24

Lăsați un comentariu

*