Un tânăr băut a produs un accident din cauza...unui câine. Evenimentul rutier a avut loc luni, puțin după miezul nopții, pe raza comunei Horodniceni. Tânărul de 21 de ani, localnic, conducea pe drumul județean 209A, iar la un moment a încercat să evite un câine, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
Polițiștii au constatar că tânărul nu avea permis de conducere și era și băut.
„Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural”, susțin polițiștii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia