Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Șofer recalcitrant, încătușat de poliție după o urmărire în trafic

catuse pe mainiSâmbătă, puțin după miezul nopții, în timp ce acționa pe DJ 178C, din comuna Bilca, un echipaj de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcționare pe o distanță de aproximativ 1 km, fiind blocat pe marginea carosabilului.

În interiorul vehiculului, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto, ca fiind un bărbat de 42 ani, din comuna Frătăuții Vechi.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, a fost condus la spital, unde, în prezența personalului medical, a refuzat să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe timpul conducerii la spital, conducătorul auto a avut un comportament agresiv și agitat, motiv pentru care, a fost încătușat.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, ce va fi soluționat procedural”, se  arată în comunicatul Poliției.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*