Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Premierul României, despre proiectul „Utilități și Mediu”: Să vedem în ce măsură putem acoperi niște sume

Premierul României, Mihai Tudose, a discutat, vineri, la Sucevița și despre problema celor 60 de primării din județul Suceava, care au de plătit dobânzi în cadrul proiectului neterminat „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene”.

El a precizat că va analiza problema cu care se confruntă primăriile și va vedea „în ce măsură putem acoperi niște sume, cum se pot prelua anumite datorii”.

Vom avea o analiză. De patru ani de zile nu s-a mai întâmplat nimic în acest proiect, a fost o lege a Sucevei practic, cu caracter de unicitate în România. O să analizăm săptămâna viitoare și o să primească un răspuns clar pentru că unii dintre domniile lor chiar sunt nedreptățiți, adică unii și-au făcut niște lucruri și alții trebuie să plătească, sumele fiind foarte mari”, a declarat Mihai Tudose.

Din cauza restanțelor financiare, primăriile nu pot accesa programe cu finanțare europeană. Peste 80 de milioane de euro au fost împrumutate de la Deutsche Bank au fost cheltuiţi în ceea ce priveşte investiţiile pentru centrale şi reţele termice.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Premierul României, despre proiectul „Utilități și Mediu”: Să vedem în ce măsură putem acoperi niște sume | Moldova24

Lăsați un comentariu

*