O femeie din județul Suceava este judecată după ce și-a înjunghiat iubitul în fund. Luminița Covaci a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cercetată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracțiunii de violenţă în familie cu referire la tentativa la infracțiunea de omor.
Potrivit anchetatorilor, totul a pornit încă din 2003. Luminița Covaci, de 45 de ani, a început o relație de concubinaj cu Neculai F., din comuna botoșăneană Avrămeni, din anul 1989, aceştia având domiciliul în satul Clit, comuna Arbore. Din relaţiile intime cei doi concubini au trei copii.
În cursul anului 2003 femeia a plecat de acasă și s-a mutat la un bărbat din comuna Sucevița. La data de 20 martie, Neculai F. a mers la locuința celor doi iubăreți și l-a înjunghiat cu un cuţit pe barbatul la care locuia concubina lui. El a fost trimis în judecată și apoi condamnat la închisoare.
„Deşi acel incident soldat cu condamnarea sa pentru o infracţiune deosebit de gravă a fost generat într-o anumită măsură de comportamentul concubinei sale, după liberarea din penitenciar F.N. a revenit la locuinţa din satul Clit, continuând relaţia de concubinaj cu inculpata Covaci Luminiţa. Din probele administrate în prezenta cauză penală a rezultat că cei doi concubini au continuat şi în această perioadă să consume individual sau împreună cantităţi mari de băuturi alcoolice, iar pe acest fond între ei surveneau permanent incidente violente sau doar verbale, în repetate rânduri persoana vătămată F.N. reproşându-i inculpatei că datorită atitudinii sale el a fost „obligat” să omoare o altă persoană şi să stea apoi la puşcărie”, arată procurorii.
În cursul zilei de duminică, 11 iunie 2017, Neculai F. a plecat spre locul său de muncă de la orele 05:00 (acesta lucrând ca îngrijitor la ferma de animale a din satul Clit). Covaci Luminiţa a participat pe la orele amiezii la o înmormântare, iar ulterior, începând cu orele 16:00 cu aproximaţie, s-a deplasat la magazinul mixt din localitate unde a început să consume băuturi alcoolice. După programul de lucru, acolo a ajuns și concubinul său, iar după ce au băut amândoi peste măsură, au început să se certe.
Cearta a continuat și când au ajuns acasă, astfel că femeia l-a înjunghiat pe concubinul său cu un cuţit în zona dorsală.
Apoi, a sunat la 112, dar i-a mințit pe polițiști spunând că bărbatul a fost înjunghiat de un individ străin.
Neculai F. a fost transportat iniţial la Spitalul municipal Rădăuţi, iar apoi la Spitalul judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
„Medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava a efectuat examinarea medico-legală a victimei, concluzionând că aceasta a prezentat plagă înjunghiată interscapulară dreapta cu retenție de cuțit, pneumotorax drept, hemotorax minim. Aceste leziuni au necesitat pentru vindecare un număr total de 22-23 zile de îngrijiri medicale”, arată anchetatorii.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.