Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava organizeaza la data de 1 octombrie 2017, la orele 13,00, duminica la SALON (HOTEL) BALADA cu prilejul Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice, cea mai mare manifestare din judet dedicata acestei sarbatori.
La eveniment participa un număr de peste 350 membri ai asociatiei, reprezentanti ai autoritatilor publice locale, judetene, reprezentant al FPIMM din judetul Suceava, presedintele Consiliului Judetean al Persoanelor Varstnice, deputati și senatori.
Potrivit președintelui Cezar Telescu, în fiecare an, la data de 1 octombrie, în întreaga lume sunt sărbătorite persoanele vârstnice. Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la prima celebrare a Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită în decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106.
„ Persoanele in varsta sint asociate cu intelepciunea si expernta acumulata intr-o viata de om datorita trecutului lor avem noi prezentul. 1 Octombrie, nu trebuie sa fie doar un act de celebrare, doar un omagiu adus celor ajunsi in aceasta etapa a vietii, cand sufletul se hraneste numai cu amintiri, ci si un prilej de reflectie asupra conditiei de persoana in varsta, de a face mai larg si mai bine cunoscute problemele reale, multe ,foarte grele, pe care le au de rezolvat oamenii varstnici. Cei de varsta a treia, denumiti varstnici, cred cel mai potrivit, sa fie considerati” persoane cu mai multe amintiri”. „Banca Amintirilor” nu da niciodata faliment, aceasta datorta faptului ca se bazeaza pe realizari anterioare, asadar pe niste certitudini. Dincolo de o zi în an a lor, în mod oficial, mai sunt 364 de zile în care avem o îndatorire sacră: să le arătăm respectul şi toată dragostea noastră celor care ne-au învăţat să mergem, să
vorbim, să gândim, să fim oameni. Ridurile nu sunt altceva decât urme ale unor vechi zâmbete, iar înţelepciunea lor e acel motor magic care ne face mai echilibraţi, mai realişti şi mai recunoscători. Batranii nostri, cei pe care ii aniversam azi si pentru care ne rugam, sunt parinti si bunici, oameni care s-au daruit pentru familie si societate, multi dintre ei au luptat cu demnitate pentru identitatea nationala, au construit edificii culturale, administrative sau unitați economice. Intrucat grija pentru batrani si pentru cei nevoiasi arata gradul de civilizatie al unui popor, ne ingrijoreaza, in mod deosebit, starea de abandon social, financiar de dezinteres pe care o constatam adesea in societatea de astazi. Este onorant şi omenesc de a omagia sentimentul de solidaritate cu persoanele vârstnice, care nu trebuie să se simtă excluse social. Sã sperãm cã întelepciunea conducãtorilor locali, din judet a politicienilor, chiar a societãtii civile cu organismele ei, va reusi sã ne scoatã din impas si eventual, sã putem face fatã tuturor posibilelor obligatii pe care ni le vom asuma sau care ni se vor impune”, transmite Telescu.