Un șofer de 41 de ani, din județul Iași, care dormea în cabina unui camion, pe raza localității Bucșoaia, s-a trezit în toiul nopții cu o mașină izbită în el.
Accidentul a avut loc joi, 31 august, la ora 02.00. În timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în localitatea Bucșoaia, un bărbat de 33 de ani, din orașul Gura Humorului, a acroșat un ansamblu de vehicule parcat în afara părții carosabile și al cărui conducător auto, un bărbat de 41 de ani, din județul Iași, dormea în cabină.
![]()
Din accident nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 33 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.







