Un tânăr fără permis a produs un accident de circulație la Fălticeni, apoi a dat bir cu fugiții. Accidentul a avut loc duminică seară, când, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe str. Tudor Vladimirescu din municipiul Fălticeni, la limita cu str. Armatei, un tânăr de 19 ani, din comuna Vadu Moldovei, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de o tânără de 22 de ani, din comuna Mălini, după care, a plecat de la fața locului.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat de 29 de ani, din comuna Slatina, pasager în autoturismul condus de tânăra de 22 de ani.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 19 ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, cercetările fiind extinse și pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.