Tânăr și neliniștit, un adolescent în vârstă de 16 ani, din Dolhasca, s-a urcat la volanul unei mașini, duminică, și a produs un accident. La ora 03.45, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208S, în orașul Dolhasca, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, un localnic de 16 ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui tânăr de 25 de ani, din aceeași localitate, proprietar al autoturismului și pasager în vehicul, care au plecat de la fața locului, fiind identificați ulterior de polițiști.
„Conducătorul auto și pasagerul din autoturism au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru minorul de 16 ani și de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 25 de ani, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 16 ani fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără posedă permis de conducere”, iar tânărul de 25 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumuri publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.