O pensiune din Gura Humorului a fost amendată de inspectorii sanitar veterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava din cauza mizeriei din bucătărie. Pensiunea „Casa Elena” a primit o amendă de 2.000 de lei. Controlul a fost efectuat după ce nouă persoane, printre care și copii, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, zilele trecute.
„Au fost deficiențe de igienă la blocul alimentar, nu majore, dar erau. Puteau să conducă spre o toxiinfecție alimentară. Noi acum așteptăm rezultatele de la probele recoltate de DSP, la produsele alimentare și în colaborare cu dumnealor o să vedem după ce avem rezultatele”, ne-a declarat directorul DSVSA Suceava, Ioan Corduneanu.
Nouă persoane, dintre care trei copii, au ajuns la spital, marți, cu toxiinfecție alimentară. Cu toții făceau parte dintr-un grup de peste 50 de persoane din Craiova, și erau în tabără în județul Suceava.
După micul dejun, cele nouă persoane au început să se simtă rău, aveau grețuri, dureri de burtă și dureri de cap, motiv pentru care au sunat la 112.
Aceștia au fost duși la Spitalul Gura Humorului, unde medicii i-au diagnosticat cu toxiinfecție alimentară. Unul dintre copii a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.