Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Accident cu cinci victime! O mașină s-a izbit în remorca unui tractor

Un accident cu cinci victime a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Călinești. Un autoturism în care se aflau cinci persoane s-a izbit puternic în remorca cu baloți a unui tractor.

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209D din comuna Dărmănești, pe un sector de drum în pantă, o femeie de 20 de ani a intrat în coliziune față-spate cu tractorul cu remorcă încărcat cu baloți din paie, condus de un bărbat de 52 de ani și care staționa pe partea carosabilă.

În urma verificării documentelor prezentate de bărbatul de 52 de ani, polițiștii au constatat faptul că tractorul cu remorcă nu are asigurare RCA, iar remorca nu este înmatriculată sau înregistrată.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că accidentul de circulație s-a produs din cauza nerespectării obligațiilor conducătorului tractorului referitoare la staționarea acestuia pe timpul nopții pe partea carosabilă, precum și a lipsei instalației de iluminare și semnalizare luminoasă la remorcă”, precizează IPJ Suceava.

Cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii de 20 de ani și de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul tractorului cu remorcă.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „tractarea unei remorci neînmatriculate  sau  neînregistrate  ori   cu   număr  fals  de   înmatriculare   sau   înregistrare”,   ce   va   fisoluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.

Totodată, bărbatul de 52 de ani  a fost sancționat contravențional,  dispunându-se reținerea certificatului de înregistrare și retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare al tractorului.

Cele cinci persoane se întorceau de la un priveghi.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Accident cu cinci victime! O mașină s-a izbit în remorca unui tractor | Moldova24

Lăsați un comentariu

*