Duminică 13 Octombrie 2024, Actualizat acum 286 zile 12:00 am

Un șofer beat a distrus cu mașina un parapet, a intrat într-un șanț, apoi a avariat un autoturism parcat

Un șofer s-a urcat beat la volan și a produs un accident, luni după-amiază, în localitatea Păltinoasa. Reprezentanții Poliției Suceava arată, într-un comunicat de presă, că un bărbat de 36 de ani din comuna Ostra, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a acroşat parapetul de protecţie din partea dreaptă a drumului, după care, a pătruns într-un şanţ de pe partea dreaptă a drumului, unde, a intrat în coliziune cu autoturismul proprietatea unui localnic de 61 de ani, parcat în faţa locuinţei sale.

Întrucât iniţial conducătorul auto a afirmat că nu el a condus autoturismul, ci pasagerul din dreapta, un bărbat de 35 de ani din comuna Ostra, cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 36 de ani și de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru cel de 35 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei

„Din primele cercetări și din audierea martorilor, polițiștii au stabilit faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul auto de 36 de ani care a condus autovehiculul în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 36 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar bărbatul de 35 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de „încredinţarea unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa băuturilor alcoolice”, ce va fi soluționat procedural”, precizează Poliția Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*