Marti 07 Mai 2024, Actualizat acum 127 zile 12:00 am

Peste 1.300 de amenzi aplicate de polițiștii suceveni în câteva zile

Peste 1.300 de amenzi au fost aplicate de polițiștii suceveni în perioada 31 iulie- 6 august, peste 290 de poliţişti, acţionând la nivelul judeţului.

În această perioadă au acţionat zilnic 10 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. De asemenea, aparatul radar laser TrueCam a fost utilizat pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză. Alte 93 de autospeciale de poliţie au fost prezente zilnic în teren pentru descurajarea faptelor antisociale şi intervenţia promptă la evenimente. În această perioadă au fost organizate zilnic peste 89 de patrule de ordine publică şi 22 de echipaje rutiere pentru monitorizarea traficului.

Poliţiştii au intervenit în această perioadă la 533 de evenimente, 438 dintre acestea fiind semnalate prin SNUAU 112.

Au fost organizate 77 de acţiuni în cadrul cărora au fost aplicate 1358 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 526.263 lei. Au fost aplicate 143 de sancţiuni la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică, 1146 de sancţiuni la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 69 de sancţiuni la alte acte normative.
Pentru depăşirea regimului legal de viteză au fost aplicate 506 sancţiuni contravenţionale.

Au fost reţinute 93 de permise de conducere şi au fost retrase 34 de certificate de înmatriculare.
Urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren au fost prinşi în flagrant 15 autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 5 persoane.

În aceeaşi perioadă au fost identificaţi autorii în 2 cauze care figurau cu autor necunoscut şi au fost depistate 5 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*