Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

Primăria Suceava ridică chioșcurile abandonate pe domeniul public

Primăria Suceava ridică chioşcurile abandonate pe domeniul public. Acestea au devenit focare de infecție mai ales că în ele își mai făceau veacul și oamenii străzii. Printre chioșcurile vizate se numără cel de vizavi de IPJ, cel de la Primărie, dar și din stațiile de transport în comun.

Viceprimarul Lucian Harșovschi a declarat că proprietarii imobilelor vor fi obligaţi să suporte cheltuielile cu ridicarea şi transportul chioșcurilor la locul de depozitare al Primăriei.

Unul destul de mare, pentru care a fost nevoie și de o macara, a fost ridicat zilele trecute, iar în Ițcani am demolat o construcție ilegală la fostul cinematograf Arta”, a declarat Harșovschi.

El a făcut un apel către sucevenii care au chioșcuri lăsate de izbeliște pe domeniul public să le ridice.

În caz contrar le vom ridica noi. Este vorba despre cele pentru care nu există contract sau în cazul cărora taxele şi impozitele nu au fost plătite. Urmăm procedura legală, iar dacă vor să le recupereze, le înapoiem cu mare plăcere, însă doar după ce vor achita costurile de ridicare, al care se adaugă măsurile disciplinare aferente”, a precizat viceprimarul.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Primăria Suceava ridică chioșcurile abandonate pe domeniul public | Moldova24

Lăsați un comentariu

*