Conducerea Primăriei municipiului Suceava va semna contractul pentru achiziționarea autovehiculelor electrice, cu fonduri elvețiene, la începutul săptămânii viitoare. Este vorba despre un contract de peste 92.650.000 lei, iar licitația a fost finalizată după 11 luni.
„Luni, pe 7 august, vom semna contractul cu SC Gradinariu Import Export SRL pentru 11 vehicule electrice Peugeot i-On, două furgonete electrice Peugeot Partner”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Potrivit acestuia, furgonetele costă 157.657 de lei și vor fi folosite de Primăria Suceava și serviciile din subordine. La acest lot a fost un singur participant la licitație și nu va fi cazul de contestații, dar mai există un lot mașini unde au fost doi ofertanți și cel mai probabil va exista și o contestație.
„Sigur până la sfârșitul lunii august vor veni primele patru vehicule electrice: două furgonete electrice li cele două autoutilitare în cazul acesta dacă nu avem contestații”, a declarat viceprimarul.
În cadrul acestui proiect, Primăria vrea să achiziționeze 11 autoturisme electrice, două furgonete electrice, două autoutilitare, o automăturătoare electrică și o autocisternă electrică.