Șofer blocat în trafic de polițiști după o urmărire. Vezi de ce a încercat să scape de oamenii legii

30 iulie 2017

Un șofer a fost blocat în trafic de polițiști, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o urmărire, pe un drum comunal din Vadu Moldovei. O patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei, a efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea, fiind însă ajuns şi blocat de echipajul de poliție.

Conducătorul auto, identificat de polițiști ca fiind un localnic de 47 de ani, a declarat faptul că, nu deține asupra lui documentele de identificare.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Șofer blocat în trafic de polițiști după o urmărire. Vezi de ce a încercat să scape de oamenii legii”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia