Un sucevean preia conducerea grupului PepsiCo din 65 de țări

29 iulie 2017

Un sucevean preia conducerea PepsiCo din nu mai puțin de 65 de țări. Este vorba despre Silviu Popovici, cel care conduce din funcţia de preşedinte businessul PepsiCo din Rusia, Ucraina şi ţările CIS și va prelua funcţia de preşedinte al grupului din zona Europa şi Africii Subsahariene (Europe Sub-Saharan Africa- ESSA). Această zonă cuprinde 65 de ţări, iar grupul are în portofoliu branduri precum Pepsi, Tropicana sau Quaker Oats.

Silviu Popovici, originar din Suceava, a fost profesor de fizică înainte de a-şi începe cariera în industria bunurilor de larg consum. El a terminat Facultatea de Fizică din Iaşi şi deţine o diplomă de master în administrarea afacerilor la London Business School şi de asemenea a absolvit programul Advanced Management din cadrul Harvard Business School.

În prezent, el conduce businessul PepsiCo din 12 ţări cu afaceri totale ce depăşesc 5 miliarde de dolari anual, potrivit zf.ro.

Silviu Popovici lucrează pentru PepsiCo de circa cinci ani, după ce gigantul american a preluat compania Wimm-Bill-Dann pe care executivul român o conducea la acea vreme. La momentul acela Wimm-Bill-Dann era cea mai mare companie de pe piaţa produselor alimentare şi a băuturilor din Rusia. Cea mai mare parte a carierei, mai bine de un deceniu, executivul şi-a petrecut-o însă în cadrul Coca-Cola Hellenic, al doilea cel mai mare îmbuteliator al produselor Coca-Cola din lume.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Un sucevean preia conducerea grupului PepsiCo din 65 de țări”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia