Consilierii județeni au ținut, vineri, un moment de reculegere în cadrul ședinței de Consiliu Județean în memoria fostului consilier județean și fost consul al României la München, Carmen Agoutin.
Șeful județului, Gheorghe Flutur, a transmis un mesaj de regret pentru trecerea în neființă a acesteia. La ședință au participat 33 din cei 37 de consilieri județeni.
Carmen Agoutin a fost unul dintre cei mai apreciați suceveni. A fost profesor de limba germană, atât la Suceava, cât și la București, a fost șef al Inspectoratului pentru persoane cu handicap Suceava şi director la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Zvoriştea.
Carmen Agoutin a fost un om extrem de activ, care s-a implicat în problemele societății pentru a găsit soluții, atât ca și consilier județean din partea PSD, dar și ca și consul al României la München.
O boală cumplită i-a curmat viața după o luptă de câțiva ani. Carmen Agoutin a dus lupta cu boala în Germania, unde medicii au făcut tot posibilul să o salveze, din păcate, însă, fără succes.
Moartea acesteia a îndurerat întregul județ.