Serviciul de Investigarea Criminalității Economice Suceava a organizat, marți, o acțiune pe raza județului, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor de evaziune fiscală și a faptelor de comerț ilicit.

De asemenea, a fost constată o infracţiune, iar, în vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate bunuri în valoare de 3.500 lei, întrucât, în urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Vatra Dornei, administrată de o femeie de 52 de ani din localitate, polițiștii au identificat, expuse la vânzare, articole sportive purtând mărci de renume, fără certificat de conformitate privind originalitatea acestora.
Cu privire la proveniența articolelor de îmbrăcăminte, femeia a prezentat factura fiscală și chitanța emisă de o firmă din municipiul București.
„În cauză, s-a procedat la ridicarea articolelor de îmbrăcăminte, cu o valoare de aproximativ 3.500 lei, fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.