Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, prezent la înmormântarea polițistului Sorin Vezeteu: Trebuie să aducem oameni bine pregătiţi în Poliţie, trebuie ca astfel de situaţii să nu se mai întâmple

Foto: Danut Zuzeac

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost prezent, duminică, la Dumbrăveni, la înmormântarea polițistului înjungthiat mortal în gara Burdujeni, Sorin Vezeteu.

Ministrul a precizat că a convocat, luni, sindicatele reprezentative, urmând să se discute despre statutul poliţistului. Carmen Dan a precizat că este nevoie de o legislaţie foarte clară care să susţină autoritatea poliţiştilor şi de mijloace de intervenţie cu care aceştia să poată interveni atunci când aplică legea.

Trebuie să aducem oameni bine pregătiţi în Poliţie, trebuie ca astfel de situaţii să nu se mai întâmple, trebuie să avem mijloace de intervenţie cu care poliţiştii să poată interveni atunci când aplică legea, trebuie să avem o legislaţie foarte bine conturată care să susţină autoritatea poliţistului. În sensul acesta vom acţiona în perioada următoare […] Îmi doresc să vină toţi cei care simt nevoia unei discuţii deschise cu ministrul şi cu echipa de conducere de la Ministerul de Interne. Pentru că s-a tot vorbit de statutul poliţistului în ultima vreme şi pentru că eu însămi am constatat că s-a vorbit, dar nu s-a făcut mai nimic, vreau să invit pe toţi cei care sunt în stradă în fiecare zi şi se confruntă cu aceste probleme serioase, cei care sunt expuşi riscului, să-şi aducă contribuţia. Este o invitaţie publică pe care o lansez poliţiştilor din zona rurală, de la Rutieră, de proximitate, de la Transporturi. Sunt cei care lucrează în domenii extrem de sensibile şi sunt cei care într-adevăr nu au nici susţinerea autorităţii şi nici mijloacele necesare ca să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii şi să se simtă protejaţi”, a declarat Carmen Dan.

 

Totodată, ministrul a declarat că este nevoie de găsirea unor soluții astfel încât poliţiştii să fie dotaţi cu veste antiînjunghiere.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Primarul din Dumbrăveni, la înmormântarea polițistului sucevean: Noi nu avem nevoie de eroi, avem nevoie de părinți la copiii noștri acasă | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*