Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Doi soți din Suceava gătesc mâncare bucovineană în clădirea în care au compus Beethoven și Mozart

Lenuţa şi Lucian Ursaciuc au plecat din ţară la începutul anilor 2000, imediat după ce au terminat liceul, în încercarea de a-şi croi un drum în viaţă. La scurt timp după ce au ajuns în Viena, Lenuţa s-a angajat chelneriţă la un restaurant din capitala Austriei. Deşi le-a fost foarte greu, cei doi suceveni nu s-au dat bătuţi şi au muncit din greu pentru a-şi îndeplini visul: acela de a avea propriul lor local, scrie Adevarul.

„În Viena am plecat cam după terminarea liceului, căutând un trai mai bun. În ţară am lucrat în domeniul gastronomiei şi cred că acesta a fost motivul pentru care nu ne-a fost greu să ne adaptăm. Am întâmpinat dificultăţi cu limba, deoarece noi vorbeam engleză. Germana am învăţat-o la locul de muncă, neavând timp pentru  un curs de germană. La început, lucram 10–12 ore pe zi, iar în perioadele mai aglomerate, ajungeam să stau şi câte 14 ore la muncă“, a povestit Lenuţa Ursaciuc.

Suceveanca a lucrat timp de ani întregi pentru acelaşi patron, un austriac ce nu îşi dădea prea mult interesul pentru ca localul său să prospere. Soţii Ursaciuc s-au gândit că restaurantul ar avea un potenţial foarte mare şi l-au cumpărat, în 2011, de la fostul şef al Lenuţei, clădirea unde se află fiind amplasată în centrul Vienei. Este chiar locul în care Ludwig van Beethoven şi Wolfgang Amadeus Mozart ar fi compus diverse partituri la un pahar de vin. Familia Ursaciuc a adus unele îmbunătăţiri imobilului, însă ei nu au putut face mari modificări, deoarece clădirea este una istorică.

Restaurantul se află chiar în centrul Vienei, într-un loc plin de istorie. Legenda spune că aici ar fi fost locul de întâlnire a artiştilor“, spune Lucian Ursaciuc.

Citeste mai mult: adev.ro/ot4gnp


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doi soți din Suceava gătesc mâncare bucovineană în clădirea în care au compus Beethoven și Mozart | Moldova24

Lăsați un comentariu

*