Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Avea interzis să se apropie de fosta iubită, dar a dat buzna la locul ei de muncă și a făcut un scandal monstru

Un invidid de 35 de ani, din municipiul Suceava, care avea interzis din partea judecătorilor de a se apropia de fosta sa iubită, o femeie de 32 de ani, a dat buzna la locul ei de muncă, duminică, și  i-a făcut un scandal monstru.

Speriată, femeia a sunat la poliție precizând că bărbatul respectiv nu a respectat măsurile dispuse în ordinul de protecţie emis împotriva sa și s-a deplasat la locul de muncă situat în municipiul Suceava, în incinta autogării, unde a provocat scandal.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliţia Municipiului Suceava, care a constatat că aspectele sesizate se confirmă. Totodată, au fost identificaţi apelanta şi bărbatul de 35 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi se manifesta agresiv în limbaj şi comportament, motiv pentru care s-a procedat la folosirea forţei şi a mijloacelor din dotare, fiind încătuşat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Suceava.

„Pentru provocarea de scandal bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 61/1991 R, fiind preluat pentru continuarea cercetărilor de către polițiștii Compartimentului Proximitate. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că împotriva bărbatului de 35 de ani, la 14.06.2017 s-a emis de către Judecătoria Suceava un ordin de protecţie, iar în seara de 08.07.2017 acesta a încălcat obligațiile ce îi revin, fapt pentru care persoana vătămată , femeia de 32 de ani a depus plângere și s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „nerespectarea hotărârii judecătoreşti”. Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu 09.07.2017, ora 16.00 a bărbatului de 35 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectare a hotărârii judecătoreşti”. Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă”, precizează IPJ Suceava.

Reamintim că cererile pentru emiterea ordinului de protecţie pentru victimele violenţei în familie se vor judeca de urgenţă, în termen de cel mult 72 de ore de la depunerea cererii.
Conform legii, persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica, ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe masuri, respectiv obligatii sau interdictii.

Sanctiunea nerespectarii ordinului

Incalcarea oricareia dintre masurile dispuse prin ordinul de protectie constituie infractiunea de nerespectare a hotararii judecatoresti si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an.
In caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Avea interzis să se apropie de fosta iubită, dar a dat buzna la locul ei de muncă și a făcut un scandal monstru | Moldova24

Lăsați un comentariu

*