Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

Cât au muncit parlamentarii suceveni în prima sesiune parlamentară

Parlamentul României a intrat în vacanţa de vară, până la sfârşitul lunii august. După primele șase luni de activitate, vă prezentăm care sunt cei mai harnici, dar și cei mai leneși aleși.

În ceea ce privește inițiativele legislative, cel mai harnic a fost senatorul PSD, Ioan Stan, care are 20 de inițiative legislative, o interpelare și opt luări de cuvânt în plen.
Pe locul doi se află deputatul PNL, Angelica Fădor, cu 18 inițiative legislative și 11 luări de cuvânt, pe locul trei se află deputatul PSD, Maricela Cobuz, cu 15 inițiative legislative și 13 luări de cuvânt, iar pe patru se află senator PSD, Virginel Iordache, cu 12 propuneri legislative.

Pe locul cinci se află, la egalitate, Emanuel Havrici (PSD), Daniel Cadariu (PNL) și Dumitru Mihalescul (PNL), cu câte 10 propuneri legislative.

Urmează deputatul PNL, Ioan Balan, și deputatul PNL, Dumitru Mihalescul, cu câte nouă inițiative legislative și deputatul ALDE, Alexandru Băișanu, cu opt propuneri legislative.

Deputații PSD, Cătălin Ioan Nechifor, și Alexandru Rădulescu, au câte șase propuneri legislative, iar Ilie Niță (ALDE) și Eugen Bejinariu (PSD) câte cinci inițiative legislative.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*