Un ștrand de la marginea municipiului Suceava a ajuns în atenția inspectorilor de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) după ce părinții unui copil care s-a scăldat acolo au depus o sesizare susținând că apa este neconformă.
Potrivit directorului adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, ștrandul este neautorizat sanitar și se vor face verificările necesare pentru a vedea dacă copilul s-a îmbolnăvit din cauza apei de acolo.
„Nu putem preciza cu certitudine cauza îmbolnăvirii ca fiind ștrandul, dacă ar fi așa de obicei apar mai multe cazuri de îmbolnăvire, dar nici nu putem exclude”, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, Zorescu.
Ștrandul respectiv funcționează de câțiva ani. Copilul respectiv a mers la scăldat la piscină la sfârșitul săptămânii trecute și după ce a făcut baie s-a ales cu reacție urticariformă.