Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Patru străzi noi în cartierul Burdujeni. Vezi ce nume vor avea!

Patru străzi noi sunt în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava. Aceste sunt private, dar vor purta numele unor cetățeni de onoare ai Sucevei. Este vorba despre Ion Siminiceanu (fost primar al orașului Suceava), general Crăciun Badea (veteran de război), Alexandru Dumbravă (cântăreț de muzică populară) și Dumitru Năstase (fost inginer șef al Întreprinderii de Gospodărire Orășenească – IGO, care a pus bazele societății moderne de apă.

Anunțul a fost făcut, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

În zona fostei Avicola Burdujeni au apărut patru noi străzi. Sunt străzi private, nu sunt date în domeniul public al municipalității, dar noi trebuie să le dăm denumiri în așa fel încât să îndeplinească condițiile de urbanism, oamenii vor să construiască case.[…] Sper ca și la Consiliul Județean, la comisia de specialitate de acolo să primim acceptul. Am luat acceptul moștenitorilor pe de o parte, a celor care îi reprezintă pe cei pe care i-am menționat și sunt de acord”, a declarat Ion Lungu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Patru străzi noi în cartierul Burdujeni. Vezi ce nume vor avea! | Moldova24

Lăsați un comentariu

*