În total, peste 20 de suceveni au rămas fără permis de conducere în weekend pentru consum de băuturi alcoolice.
Având în vedere evenimentele sociale, culturale şi artistice organizate în acest weekend la nivelul judeţului nostru şi în special în municipiul Suceava, peste 100 de poliţişti rutieri au fost prezenţi în a doua parte a zilei pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool.
Din fericire, prezenţa activă în teren a dus la identificarea din timp a celor acre au consumat alcool şi s-au urcat la volan, prevenindu-se astfel adevărate tragedii.
La 23.06.2017, ora 21.15, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DJ 291A, din comuna Grămești, autoturismul condus de un localnic de 49 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și ,,conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La 24.06.2017, ora 19.05, în timp ce conducea autoturismul pe str. Zefirului din municipiul Suceava, ajungând la intersecţia cu str. Grigore Alexandru Ghica, un localnic de 20 de ani, a pătruns cu viteză în intersecţie şi a virat la stânga, moment în care, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu autoturismul oprit la semafor și condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Brodina.
În urma impactului, nu au rezultat victime omeneşti, ci doar avarierea celor două autovehicule.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 54 de ani şi de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 20 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La 25.06.2017, ora 00.20, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe strada Piața Unirii din localitate, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Gălănești.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La 25.06.2017, ora 01.55, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, a oprit pentru control pe strada Universităţii din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Vama.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.