Joi, Secția 4 Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că o persoană a sustras material lemnos de pe raza comunei Bilca.
Polițiștii și lucrătorii silvici deplasați la fața locului au identificat în lunca râului Suceava, pe raza localității Bilca, 30 de cioate subțiri provenite de la arbori de esență salcie, stabilind faptul că aceștia nu fac parte din fondul forestier național, ci aparțin Consiliului Local Bilca.
În urma activităților specifice întreprinse, polițiștii au reușit identificarea autorului faptei ca fiind un bărbat de 41 de ani, din comuna Bilca, la locuința căruia au fost găsiți arborii sustrași.
Materialul lemnos, în valoare de circa 114 lei, a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Marginea.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,tăiere și furt de arbori”, ce va fi soluționat procedural.