FOTO Accident cu șase răniți după ciocnirea a două mașini. Două dintre victime sunt copii

5 iunie 2017

Un accident cu șase răniți a avut loc, luni, la Ilișești. Două mașini s-au ciocnit, iar patru adulți și doi copii au suferit leziuni.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.

„Au intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcere și două ambulanțe SMURd (TIM+B2) și două echipaje SAJ Suceava”, precizează reprezentanții ISU.

Un bărbat de 30 de ani, din judeţul Hunedoara, conducea un autoturism Volkswagen Passat, pe DN 17, pe direcţia Suceava- Gura Humorului, iar  pe raza localităţii Ilişeşti, pe fondul carosabilului umed, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi a izbit frontal un Volkswagen Golf condus de un bărbat de 37 de ani din Botoșani, care se afla în autoturism cu soţia sa şi cei doi copii.

Alte stiri

Răspunde-i lui FOTO Accident cu șase răniți după ciocnirea a două mașini. Două dintre victime sunt copii | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comments on “FOTO Accident cu șase răniți după ciocnirea a două mașini. Două dintre victime sunt copii”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia