Joi, în timp ce conducea autoturismul pe str. Spitalului din municipiul Rădăuți, ajungând la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, un localnic de 33 de ani, nu a acordat prioritate de trecere bicicletei conduse regulamentar de un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate, intrând în coliziune.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a biciclistului.
După producerea accidentului, conducătorul auto a discutat cu biciclistul, după care, a plecat de fața locului fără încuviințarea poliției, fiind identificat ulterior de polițiști.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.