Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Reprezentanți ai Bursei de Valori București, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Bursa de Valori București (BVB), în misiunea sa de îmbunătățire a nivelului educației financiare în Romania și a înțelegerii cât mai exacte a piețelor de capital, oferă seminarii educaționale gratuite tuturor companiilor și facultăților din țara noastră.

În ceea ce privește mediul academic, seminariile sunt organizate direct la facultăți, la o dată convenabilă studenților care doresc să participe.

În acest sens, doamna Ileana Botez, director de Comunicare și Marketing în cadrul BVB, unul dintre pionierii pieței de capital din Romania, având o experiență de peste 20 ani în acest domeniu, și domnul Lucian Isac, director general al firmei de brokeraj ESTINVEST Focșani, au fost prezenți joi, 18 mai a.c., în Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Prin participarea la proiectul Fluent in Finance, angajații sau studenții vor obține competențe și cunoștinte suplimentare despre administrarea finanțelor, vor învăța despre importanța economisirii pentru viitor, despre cum se investește la bursă și de ceea ce au nevoie pentru a deveni investitori, vor înțelege necesitatea de a fi proactivi prin sprijinirea companiilor românești și a economiei etc.

Seminarul Fluent in Finance este o continuare a evenimentelor lansate de doamna conferențiar univ. dr. Mihaela Bîrsan și domnul conferențiar univ. dr. Ștefăniță Șușu, coordonatorii Cercului Științific Studențesc de Analiză și Diagnosticul Firmei (www.cssad.ro) din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică (www.seap.usv.ro).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*