Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Amendă de la DSP pentru cei doi soți care și-au transformat locuința în cămin de bătrâni ilegal

Cei doi soți din Sadova, care și-au făcut cămin de bătrâni ilegal, în locuință, au fost amendați de Direcția de Sănătate Publică.

Soții Casian au primit o amendă de 5.000 de lei pentru lipsa autorizaţiei sanitare de funcţionare și au un termen de 30 de zile pentru a intra în legalitate.

Oamenii legii au descins joi la locuințele soților Dana și Cătălin Casian, de 44, respectiv 46 de ani, din comuna Sadova, în urma unor mandate emise de judecătorii Tribunalului Suceava.

Astfel, în interiorul casei familiei Casian au fost găsiți cazați 16 bătrâni, cu vârste cuprinse între 75 și 101 ani, cu diverse afecțiuni medicale, din care șase imobilizați la pat. Cei șase primeau tratament de la personal necalificat, respectiv de la Dana Casian, proprietara imobilului. Ceilalți bătrâni beneficiau de tratament prescris de medicii de familie.

Polițiștii au constatat că  pentru activitățile desfășurate nu există autorizații și avize care să ateste funcționarea legală,  astfel că au solicitat intervenția unor reprezentanți de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava, Inspectoratul Teritorial de Muncă Su­ceava și Inspectoratul pentru Situații de Ur­gență  Suceava, pentru a efectua con­­troale de specialitate.

La percheziții au fost ridicate două laptopuri, o tabletă, un memory stick, mai multe documente în original și copii – buletine, documente medicale, cupoane de pensii etc. -, și 4.000 de lei.

Percheziții la un cămin de bătrâni care funcționa ilegal în județul Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*