Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Ion Lungu: Nu desființează Lungu Foresta că nu e echipa Primăriei. Banii îi așteaptă

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că inițiativa sa de a desfășura o campanie pentru ajutorarea Forestei Suceava a fost sabotată de politicieni, făcând referire la social-democrați.

Edilul susține că echipa nu a reușit să adune banii pentru a achita datoria de 300.0o0 lei la Finanțe și nu va putea participa la licitația de joi pentru obținerea de la Primărie a fondurilor nerambursabile.

Eu ca primar poate m-am expus mai mult decât trebuia, am luat și acea inițiativă care, vă spun foarte sincer, a fost sabotată de politicieni”, a spus Lungu.

Totodată, primarul a declarat că licitația va fi reluată în momentul în care clubul va arăta că nu mai are datorii la Finanțe. Edilul a ținut să precizeze că deși foarte mulți susțin că vor fotbal la Suceava, își doresc ca Foresta să continue, nimeni nu face nimic concret pentru ajutarea echipei.

„Toată lumea vrea să sprijine fotbalul la Suceava, toată lumea este de acord, dar nimeni nu ajută cu nimic. Nu desființează Lungu Foresta că nu e echipa Primăriei. Vom relua licitația la Foresta și când vor întruni condițiile, banii îi așteaptă”, a declarat primarul.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*